Vremea se schimbă radical, informează Administrația Națională de Meteorologie. Specialiști ANM avertizează că luni vor fi ploi abundente în mare parte din țară!
De altfel, Administraţia Naţională de Meteorologie a și emis un Cod portocaliu de furtuni valabil pe parcursul zilei de 24 august în 19 judeţe din țară.
Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 12:00 – 23:00, în cea mai mare parte a Moldovei şi Transilvaniei, nordul Olteniei, Carpaţii Meridionali şi Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăşi 30…40 l/mp şi, pe arii restrânse, 50…70 l/mp.
Judeţele care vor intra sub Cod portocaliu sunt Iaşi, Neamţ, Harghita, Mureş, Sibiu, Braşov, Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Vâlcea, Gorj, şi parţial Suceava, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Hunedoara şi Alba.
Pentru Capitală, se anunță o vreme caniculară, cu disconfort termic accentuat şi temperaturi de până la 36 de grade Celsius!
Potrivit meteorologilor, vremea va fi călduroasă, iar după orele amiezii disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperatură – umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate începând din a doua parte a zilei, astfel încât va creşte probabilitatea pentru apariţia averselor ce pot avea caracter torenţial, descărcărilor electrice şi intensificărilor de vânt, posibil cu aspect de vijelie, iar cantităţile de apă vor putea depăşi 15 – 20 litri/mp.
Temperatura maximă va fi de 34 – 36 de grade Celsius, uşor mai scăzută marţi (25 august), iar cea minimă se va situa între 17 şi 20 de grade Celsius.